A+ A A-

Excelenţa Sa Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România şi Republica Moldova este prezent astăzi la Roman

nuntiu apostolic la romanExcelenţa Sa Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, va fi prezent în Moldova în perioada 11-16 august 2017.

Nunţiul apostolic, însoţit de PS Petru Gherghel, va fi prezent la sanctuarul de la Cacica, în unele parohii şi centre pastorale, având întâlniri cu preoţii, credincioşii şi persoanele consacrate. Astfel, în cadrul vizitei, Excelenţa Sa se va întâlni cu realităţile pastorale şi spirituale ale Diecezei de Iaşi.

Vineri, 11 august (ora 18:00), când este sărbătorită sfânta Clara, Excelenţa Sa va celebra Liturghia de hram la Mănăstirea Surorilor Clarise din Roman, în cadrul căreia va ţine şi cuvântul de învăţătură. Apoi va vizita Centrul de Spiritualitate "Gaudium et Spes" din Traian.

Sâmbătă, 12 august, va vizita câteva mănăstiri ortodoxe şi, la Voroneţ (ora 17.00), va avea o întâlnire protocolară cu Înalt Preasfinţitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţiului.

Duminică, 13 august, va vizita centrul decanal al Bucovinei din Suceava şi va celebra sfânta Liturghie de la ora 11.00, cu o scurtă predică duminicală. După-amiază va întâlni comunitatea catolică din Pleşa, unde va fi prezent şi Mons. Ionuţ-Paul Strejac, care lucrează în diplomaţia Sfântului Scaun.

Luni, 14 august, oaspetele va porni spre Cacica. La ora 12.30, la 5 km înainte de a ajunge la Cacica, îi va întâlni pe copiii, ministranţii, tinerii şi persoanele consacrate care pornesc pe jos în pelerinaj spre sanctuar. La ora 13.30 va vizita biserica din Soloneţu Nou, în care va întâlni comunitatea catolică de limba polonă şi pe preşedintele Uniunii Polonezilor din România. La ora 18.00, la Cacica, va prezida sfânta Liturghie a tinerilor, seminariştilor şi persoanelor consacrate. În cadrul acestei Liturghii, Excelenţa Sa va ţine cuvântul de învăţătură. La ora 22.00, la Cacica, va participa la privegherea mariană, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului, în cadrul căreia va avea un mesaj către pelerini.

Marţi, 15 august, în cadrul sfintei Liturghii solemne pontificale a hramului de la Cacica, va ţine cuvântul de învăţătură. După-amiază la ora 18.30 va ţine predica în cadrul Liturghiei solemne de hram al catedralei din Iaşi.

Miercuri, 16 august, va pleca spre Bucureşti.

Mons. Miguel Maury Buendía a mai fost prezent în Dieceza de Iaşi în anul 2016, în perioadele 18-23 martie, 20 septembrie şi 4-5 octombrie.

Sursa: ercis.ro

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2017 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.