A+ A A-

Eveniment în Roman! Sunteți invitați la hramul Parohiei „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Roman

biserica sf gheorghe roman invitatie hram 2„Cu ajutorul lui Dumnezeu, duminică, 23 aprilie și anul acesta vom sărbători hramul parohiei noastre „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

Hramul bisericii este sărbătoarea întregii comunități, ziua întâlnirii tuturor celor credincioși la sfânta biserică, așa cum onomastica este „hramul” fiecărui creștin, iar cei dragi vin să-l felicite și să sărbătorească împreună cu el. De aceea, pentru parohia noastră, 23 aprilie este ziua bisericii și întreaga comunitate este chemată să o cinstească și să o sărbătorească prin participarea la slujba de hram.

Biserica ”Sf. Gheorghe”, acest sfânt lăcaș de închinare, prin excelență monument istoric, care de-a lungul timpului a oferit clipe fericite multor tineri care și-au unit destinul vieții sau au avut alte momente însemnate din viața lor, vrea să-i fim aproape atunci când îi serbăm ocrotitorul.biserica sf gheorghe roman invitatie hram 1

Pentru noi, hramul este o zi de recunoștință față de Sfântul Gheorghe, ocrotitorul bisericii și a parohiei, pentru ajutorul pe care-l primim neîncetat prin rugăciunile și mijlocirea lui, atât la biserică, dar și în familia fiecăruia dintre noi.

De aceea, Vă invităm la acest popas duhovnicesc, în zi de mare sărbătoare, să mulțumim Sfântului Gheorghe pentru ajutorul și ocrotirea pe care ni le-a oferit anul acesta, la fel ca în fiecare an de la zidirea bisericii noastre, cât și pentru a redescoperi drumul credinței și pentru pentru a regăsi gustul de a ne hrăni din Cuvântul lui Dumnezeu. Sf. Scriptură ne indică și ținta acestei porniri la drum: ”Cel ce ascultă glasul Meu și crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viață veșnică”. (Ioan V, 24)

Vă facem cunoscut, de asemenea, programul slujbei de hram:

Sâmbătă, 22 aprilie:

-      18.00 - 19.30 - Vecernie cu Litie și Cuvânt de învățătură

Duminică, 23 aprilie:

-      08.00 -09.30 - Utrenia

-      09.30 – 10.00 - Acatistul Sf. Gheorghe

-      10.00 - 12.00 - Sfânta Liturghie

-      12.00 - 12.30 - Parastas pentru ctitorii bisericii”, ne comunică paroh Pr. Ioan Gherasimescu

Biserica „Sf. Gheorghe” din Roman, locaș al cărui istorie mai îndelungată și mai puțin simplă decât se credea (rezultată din multitudinea de izvoare istorice, uneori având caracter contradictoriu) este legată de orașul-cetate Roman, care a fost pentru o anumită perioadă (din sec. XV până în sec. XIX) cel mai important centru militar, ecleziastic și economic al Țării de Jos a Moldovei. Ea este situată în partea de jos a orașului, de la sud de Ulița lui Borș, parte cunoscută mai întâi ca Sat al Poslușnicilor (slujitori ai episcopiei scutiți de taxe către administrația locală) apoi ca Mahalaua Popăuți (de la numele comun popa sau de la cel propriu Popa), astăzi strada Soldat Porojan.

Fără a avea dimensiuni foarte mari, prin formele sale zvelte și armonioase, Biserica “Sf. Gheorghe” din Roman creează impresia de monumentalitate. Corpul acesteia are un volum impresionant și este compus simetric, în stil neoclasic rusesc, are o formă de navă, cu patru turle zvelte, planurile arhitecturale fiind aduse de la Odessa de ctitorul Grigore Done, originar din Ținutul Hotinului.

biserica sf gheorghe roman invitatie hram 3Cele patru turle monumentale sunt dispuse pe părți ca la modelele de biserici greco-catolice. Ele au un caracter de unicitate întrucât rezolvă cu ingeniozitate problema monotoniei volumelor prin faptul că deși nu sunt egale (două mai înalte și două mai scurte) și deși sunt suple și impozante, creează totuși impresia unei clădiri unitare, neremarcându-se în mod special în compoziție ca și întreg.

Fațadele laterale sunt decorate sobru, plinul predominând asupra spațiilor goale, și au nouă ferestre distribuite de asemenea simetric, de forma îngustă și înaltă, accentuând astfel silueta bisericii. Deasupra ferestrelor, atât la nord cât și la sud (pereții laterali longitudinali) se află un rând de ferestre false care simulează existența unor ferestre zidite, contribuind de asemenea la crearea impresiei de monumentalitate și zveltețe greu de egalat.

Pictura bisericii este lucrată în ulei, în stilul Renașterii și degajează o stare de calm datorită caracteristicilor de compoziție, a faptului că este compusă aerat, în scene ce se desfășoară pe suprafețe mari, cu contururi clare. De remarcat că nici un personaj pictat nu are picioarele goale, vestmintele le acoperă tot trupul iar fețele sfinților sunt deschise, mari, senine.

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2017 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.