A+ A A-

Lucian Micu: „Vom renunța la bariera de la intrarea în pietonal și vom permite accesul autoturismelor, contra cost.”

pietonal accesConducerea Primăriei Roman va lua o serie de măsuri pentru ca activitatea economică din Pietonalul Ștefan cel Mare să se revigoreze.

„Am spus că voi încerca să găsesc soluții pentru revitalizarea Pietonalului Ștefan cel Mare și anul acesta voi pune în aplicare primele măsuri.

Mulți cetățeni mi-au spus că limitarea accesului cu autoturismele în zona Pietonalului a condus la dezinteresul pentru a accesa serviciile oferite de agenții economici care au spații în Pietonal.

Vestea bună este că, din vară, vom renunța la bariera actuală și vom permite accesul autoturismelor în această zonă, dar pentru un tarif mai mare decât cel din parcările din restul orașului.

Îmi doresc să încurajez economia din Pietonal, dar nici nu doresc ca investiția realizată în peste zece ani să fie distrusă din cauza traficului.

Anul acesta vom termina de amenajat promenada și amfiteatrul, dar și toaletele amplasate sub acesta, astfel încât cetățenii să aibă parte de condiții cât mai civilizate. Mai rămâne pentru anul viitor să găsim soluții pentru repararea terasamentului și a scărilor. Am încredere că, prin diferite activități, putem anima Pietonalul Ștefan cel Mare”, a precizat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2018 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.