A+ A A-

Romașcan depistat cu peste 0,80 mg/l alcool în aerul expirat, la volan, pe str. Smirodava

baut la volanDoi bărbaţi, unul din Roman, celălalt din Bârgăoani, sunt cercetaţi de poliţişti, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

La data de 8 noiembrie a.c., un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Roman a depistat în trafic un romaşcan de 64 de ani, care conducea un autoturism pe strada Smirodava, sub influenţa alcoolului. Acesta a fost supus testării alcooltest, rezultând o alcoolemie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeaşi dată, în jurul orelor 19.30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Săvineşti au depistat în trafic pe DJ 157 H, din localitatea Dochia, un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, din localitatea Bârgăoani. Conducătorul auto emana halenă alcoolică, fapt pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 0,80 mg/l în aer pur expirat.

DENTIX banner 1 În ambele cazuri, poliţiştii au reţinut permisele de conducere conducătorilor auto, cercetările fiind continuate faţă de aceştia sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului.

Sursa: IPJ Neamț

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2018 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.